BURSE SOCIALE SEMESTRUL I, AN UNIVERSITAR 2019/2020


In vederea acordării burselor de ajutor social, în condiţiile stabilite conform ordin MENnr.3392/2017 studeţii solicitanţi, cu vârsta sub 35 de ani, înmatriculați la buget,  vor prezenta, la secretariatul facultatii,   în perioada 1 octombrie – 11 octombrie  2019 cererile de acordare a bursei sociale completate, insoţite de actele doveditoare.

 

Dosarul de bursa socială va conține:

-Cererea de acordare bursă ( Anexa 4) completata si semnata

-Declarație de venituri (Anexa 5) completata cu veniturile realizate si semnata

-Alte documentele după cum urmează:

  • Documente care să justifice veniturile pentru pentru bursele acordate în condiţiile  6, aliniat 2 lit.”c” din din OMEN 3392/2017 studenţilor a căror familie realizează pe ultimele 3 luni (iulie 2019, august 2019, septembrie 2019) un venit lunar mediu net pe membru de familie mai mic decât salariul minim net pe economie ( 1263 lei).
  • Adeverinte plasament- pentru studenții aflati în sistemul de protecție socială, copii certificate deces parinti ( pentru studentii orfani de ambii parinți), documente de venit
  • Certificat medical, eliberat de mediul specialist, pentru studenții ce solicită acordarea bursei sociale pe caz de boală.

 

Pentru clarificări suplimentare, îndrumare și primirea dosarelor programul va fi afișat la avizierul de la secretariat.